The Pillars of the Earth

Povestea este plasată în Anglia secolului al XII-lea, într-o perioadă cunoscută în istorie ca Anarhia. Contextul istoric este definit de o tragedie de proporţii, comparabilă cu scufundarea Titanicului: nava White Ship, care îl avea la bord pe unicul fiu legitim şi viitor moştenitor al tronului Angliei, se scufundă în Canalul Mânecii. După moartea regelui Henric I a urmat o perioadă de mari frământări pentru preluarea puterii. Principalii pretendenţi sunt Stephen, nepotul regelui (Tony Curran) şi Maud, fiica regelui. În luptă se amestecă şi familia Hamleigh, nobili scăpătaţi care încearcă să îl însoare pe brutalul lor fiu, William (David Oakes) cu frumoasa Aliena (Hayley Atwell), fiica guvernatorului de Shiring, Bartholomew (Donald Sutherland). Prin jocuri de culise William reuşeşte să îl ucidă pe Bartholomew, acuzându-l de trădare şi o violează pe Aliena sub privirile fratelui ei , Richard (Sam Claflin). Furiei lui William îi cade pradă şi arhitectul său, Tom Builder (Rufus Sewell), al cărui vis de a construi o catedrală grandioasă este năruit. Nevoit să plece cu soţia sa gravidă Tom rătăceşte prin paduri iar soţia sa naşte un fiu care este dus la mânăstirea Kingsbridge şi dat în grija părintelui Philip ( Matthew Macfadyen). Părintele Philip tocmai a aflat un secret, care ar putea decide lupta pentru tronul Angliei, de la Ellen (Nathalia Worner), o femeie care trăieşte în padure şi căreia îi sunt atribuite puteri de vrăjitoare. Tom se pune în slujba părintelui promiţând să construiască o catedrală somptuoasă. Dar planurile celor doi vor fi continuu zădărnicite de episcopul local, Waleran Bigod (Ian McShane).Waleran are propriile lui interese în lupta politică şi se dovedeşte a fi un om fără scrupule, sprijinindu-i pe cei din familia Hamleigh. Ajutorul lui Tom este Jack (Eddie Redmayne), fiul lui Ellen, care dovedeşte un talent deosebit ca arhitect. Între timp, Aliena devine proprietara unei fabrici de lână în Kingsbridge şi îl cunoaşte pe Jack, de care se îndrăgosteşte fulgerător. Dar fabrica ei este arsă într-un raid al celor din Hamleigh, Tom este ucis, Jack e nevoit să plece în Franţa iar Aliena va porni după un timp în căutarea lui, purtând cu ea copilul dragostei lor. Waleran îşi continuă în Anglia lupta alături de Hamleigh, urmărind să devină noul arhiepiscop de Canterbury. Iar catedrala Kingsbridge devine un pion în lupta pentru tronul Angliei. De aici acţiunea se precipită: Waleran e disperat să îl găsească pe Jack, fiul lui Ellen pentru a a îngropa teribilul secret care îl ameninţă şi pe el dar şi pe cei din Hamleigh. Reuşeşte chiar să obţină o sentinţă la moarte pentru Jack, dar Ellen apare în ajunul execuţiei şi dezvăluie: Waleran şi clanul Hamleigh sunt vinovaţi de scufundarea navei White Ship şi de dispariţia moştenitorului la tron. Hamleigh şi Waleran sunt învinşi iar acum părintele Philip poate să definitiveze construcţia catedralei Kingsbridge cu ajutorul lui  Jack, care îşi împlineşte dragostea alături de Aliena.

VEZI EPISODUL 1 

“Anarchy”

 

VEZI EPISODUL 2 

“Master Builder”

 

VEZI EPUSODUL 3

“Redemption”

 

VEZI EPISODUL 4

“Battlefield”

 

VEZI EPISODUL5

“Legacy”

 

VEZI EPISODUL 6

“Witchcraft”

 

VEZI EPISODUL 7

“New Beginnings”

 

VEI EPISODUL 8

“Work of Angels”

 

The Pillars of the Earth (2010) – Stalpii pamantului

  • Uploaded by: Unknown
  • Views:
  • Share

    0 comentarii:

     

    Our Team Members

    Copyright © Iza | Designed by Templateism.com | Blogger Templates